21:30, Sâmbătă (3 octombrie), Kanal D
Rătăciți în Panama
2009, reality show, 60 minute
Recomandat acordul părinților 
 
Seara eliminărilor
Cu: Andrei Gheorghe


"Rătăciți în Panama" este provocarea anului în televiziune.
Avându-l ca prezentator pe Andrei Gheorghe, emisiunea Rătăciți în Panama combină exoticul cu aventura, competiția cu reality-show-ul, vedete cu oameni obișnuiți. Rătăciți în Panama este un concurs pe viață și pe moarte în jungle panameze, între 18 concurenți care se luptă pentru un premiu de 50.000 euro.
Show-ul are la bază conceptul de ierarhizare a celor trei clase sociale: cea de vârf, de mijloc și cea de jos. Astfel, cei 18 concurenți vor fi selectați în felul următor:
- 6 dintre ei sunt vedete în domeniul în care activează (actori, cântăreți, sportivi, etc);
- 6 sunt persoane oarecum cunoscute (foști participanți în alte emisiuni TV)
- 6 sunt oameni obișnuiți.
Locațiile în care cei 18 concurenți vor trăi pe toată perioada emisiunii joacă deasemenea un rol esențial în desfășurarea emisiunii. Există trei plaje:
- "Insula condamnaților" - un loc în care supraviețuirea costă timp și energie, concurenții fiind nevoiți să își construiască singuri adăposturi, să caute de mâncare, să se încălzească, etc. Mai mult, concurenții vor fi nevoiți să facă toate astea într-un loc mai mult decât neprimitor, plaja pe care sunt adopostiti fiind înconjurată de jungla virgină, iar în timpul ploilor inundându-se.
- "Insula Speranței" - aici lucrurile stau ceva mai bine. Concurenții dispun pe plajă de toate materialele necesare pentru a-și construi adăposturi și de toate uneltele necesare pentru a-și pregăti/găsi hrana. Astfel, singurul lucru ce le rămâne de făcut este să utilizeze aceste resurse pentru a-și crea un minim de confort.
- "Insula Paradisului" - un loc desprins din paradis, unde concurenții nu au altceva de făcut decât să se relaxeze și să se bucure de o vacanță de lux. Șampanie, masaje și mâncăruri alese sunt doar câteva din lucrurile de care au ocazia să se bucure rezidenții acestei plaje.
Dar, cum nimic nu durează o veșnicie, concurenții vor fi puși în situația de a schimba luxul plajei de sus cu lupta pentru supraviețuire a plajei de jos într-o clipă. Depinde doar de ei dacă își vor păstra condiția ori dacă și-o vor schimba.
Fiecare episod va conține o serie de probe, unele în care cele 3 echipe vor lupta una împotriva celeilalte, iar altele în care luptele se vor purta individual, între concurenți. Între probe vor fi interpuse momente importante din cele 3 tabere: suferințe, momente de bucurie, momente de chin, momente de relaxare, impresiile concurenților, etc.
Probele sunt spectaculoase, tensionate și încărcate de emoție, iar statutul social al concurenților noștri își va spune încă o dată cuvântul. Astfel, cei de pe "Insula condamnaților" ce au fost nevoiți să-și consume energia căutând de mâncare și făcându-și adăposturi vor fi în net dezavantaj față de cei din "Insula Paradisului", ce concurează revigorați, odihniți și relaxați.