Cat Fancy și Port.ro vă invită la un superconcurs.

Mai în glumă, mai în serios, putem spune că avem pe piață și o revistă glossy pentru pisici. Cat Fancy, numărul 1 în lume pe acest gen, apare de câteva numere și în România.

Paginile foto, în culori, cu splendide exemplare feline fac plăcere și posesorilor de pisici, dar și celor care nu au îndrăznit încă să-și apropie de suflet un animal de companie.
Ochi fascinanți de peruzea vă urmăresc din paginile lucioase, iar textele reușesc să cuprindă un evantai larg de teme. Cum să construiești o căsuță cochetă și curată pentru interior sau chiar exterior, cum să le îngrijești, de ce boli să le ferești sau cum pot fi tratate dacă au contactat vreun microb.

Revista are o secțiune Miaudenă, în care se răsfață exemplare campioane, tânjind să fie văzute de toată lumea.

Plus, ca punct de și mai mare interes, un interviu cu o vedetă, care ne împărtășește din amintiri sau experiența proprie cât de frumoasă este viața alături de pisica preferată.

O revistă de doar 10 pagini, aflată la început, care are tot timpul să crească și să ne uimească în fiecare număr de acum încolo.

Așteptăm cu nerăbdare fotografiile de la Expozițiile Internaționale.....

Toți cei care își doresc o revistă Cat Fancy, trebuie să răspundă la întrebarea noastră:

  1. Cine ne vorbește în numărul acesta despre blues și animale ?

Daca vreți să răspundeți la întrebare, trimiteți un mail pe adresa concurs@port.ro!

Premiile urmând a fi acordate prin tragere la sorți. Câștigătorii vor fi anunțați prin e-mail.